Se repeta incontinuu acordurile : G#m - B - F#m (x3) C#m - G#m - F#m . Vise, iubire, emotii, pe care se pare ca le stim cu totii Cine se gandea ca se poate spulbera, o iubire din titan Ne iubeam, chiar daca n-aveam nici un ban Stiu ca iti amintesti tot, nu ai cum sa uiti, Nu poti sa treci peste, nu ai cum sa minti Eram doar noi doi si soarele Dimineata peste roua care ne uda picioarele In urmatoarele zile principalul scop si gand Era sa stam impreuna ore intregi la rand Diminetile dispareau intr`o secunda Soarele deja incepea sa se ascunda Ne uitam la astre, zburam cu ele Aveam nopti albe, cu luna printre stele Coboram din cer cand trebuia sa pleci Acum, singur bat pasul, pe acelasi drum Pe carare, colo jos in vale Tremura la fel ca flacara de lumanare Ma doare foarte tare, dar trec peste Chiar daca mereu ma ud cu lacrimi pe zestre E trist afara, stropii incep sa cada Inima mea plange si nu vreau sa vada Nu vreau sa vada pentru ca nu`ntelege Cum a trecut timpul si mie tot nu`mi trece Pot trece peste o rana sau o palma Dar sentimentele sunt cea mai dura arma Cea mai dura drama, care ma invinge Arde ca o torta, care nu se stinge Vad blocurile, toate locurile Toate cladirile, imi trezesc amintirile Eram la liceu, si era dimineata Desi nu esti aici, te am in fata Hey, na-na-na na-na-na na-na-na Hey, na-na-na na-na-na na-na-na Hey, na-na-na na-na-na na-na-na Na-na-na, na-na-na, na-na-na, na-na-na Aceeasi banca, acelasi pom Sentimente sincere, in acelasi om Dar fara somn, ca nu mai dorm, apar cosmarurile Si sunt mult prea negre noptile Aveam un vis, cand ai plecat s-a stins Acum cand inchid pleoapele sunt in abis Eram in paradis, ma ridicai de pe sol Acum stau pe pamant cu sufletul gol Trist, vroiam sa fie bine, sa redau placere Cand vorbesc de noi, sa simt o mangaiere E multa durere, nici pe departe bine Cand ai plecat se pare, ca l-ai luat cu tine Incalzit de raze, invelit de nea Timpul arde, zile din viata mea Dar la aceeasi banca, si acelasi pom Eu te astept pentru ca sunt acelasi om Te vad, te simt, tip tare ma mint Am incercat sa te-ating, acum incerc sa te prind Colind strazi, prin care ne plimbam Pe care ne tineam de mana si promiteam Eu ce zic acum, simt pe bune Ma simt de parca am pierdut ce-am avut mai scump pe lume Las timpul sa treaca si parca imi adoarme Sufletul pe lac, leganat intr`o barca E vara, e seara iara Suparat sub cer, imi aprind o tigara Ma retrag in scara ca`ncepe sa ploua Inca ma gandesc la noi opt ore din noua Vad blocurile, toate locurile Toate cladirile imi trezesc amintirile Nu mai esti la liceu, nu mai e dimineata Nu te t?n de mana, dar te am ?n fata Hey, na-na-na na-na-na na-na-na Hey, na-na-na na-na-na na-na-na Hey, na-na-na na-na-na na-na-na Na-na-na, na-na-na, na-na-na, na-na-na